Originară din Noua Zeelandă, Aleisha Gardner este dansatoare a Teatrului de Balet din Sibiu din 2008. La ediția a 9-a a Festivalului Internațional de Teatru Turda a fost prezentă cu „Anotimpurile”, primul spectacol pentru care și-a asumat rolul de coregrafă, în 2014. Ulterior a gândit mișcările pentru o mulțime de alte spectacole de balet și dans contemporan, printre care „Sunt o babă comunistă”, „Cenușăreasa” și viitoarea premieră „Othello”.
Când eram adolescentă mergeam des la TBS împreună cu mama, era una dintre activitățile noastre preferate. Să povestesc cu Aleisha a reprezentat o mare onoare și mi-a adus multă nostalgie, întrucât o admiram încă de pe atunci pentru munca ei.
Fiindcă ne aflăm la FITT 2025, ai mai fost în Turda până acum? Și mai ales la festival?
Da, să mă gândesc… sigur. Cred că am fost înainte de pandemie cu spectacolul Spărgătorul de nuci dar în timpul stagiunii, nu în cadrul festivalului. Dar aceasta este prima dată când coregrafia mea Anotimpurile este aici în festival și da, mă bucur foarte mult. Văd foarte multe schimbări în Turda, în bine – este foarte frumos, foarte curat. E superb orașul. Mă bucur foarte mult că ne-am întors aici cu Teatrul de la Sibiu și chiar cu coregrafia mea.
Poți să-mi spui puțin despre primii tăi ani, când te-ai orientat către balet? Din ce știu ai început la 4 ani și mama ta era de asemenea dansatoare.
Am crescut într-un oraș foarte mic din Noua Zeelandă și da, mama mea a fost balerină. Pentru că și ea fusese dansatoare, m-a înscris la cursuri de balet. Mi-a plăcut din prima clipă, am mers pe scenă cu plăcere la toate concursurile și încet-încet mi-am dat seama că de fapt asta vreau să fac în viață. Norocul meu este că am venit la Sibiu și am avut și șansa să devin coregrafă.
Pentru că ai primit foarte multă recunoaștere și în Noua Zeelandă, multe premii – cum s-a întâmplat această mutare în Sibiu?
După facultatea de dans în Australia, am făcut un turneu de audiții în Europa. Când am fost în Germania, chiar în Dortmund, am întâlnit niște oameni care au avut legătură cu România și am mers cu ei în turneu în România, într-un workshop. Când eram în Sibiu, am dat audiție pentru compania Teatrul de Balet Sibiu.
Compania a fost fondată în 2008, tot atunci ai ajuns și tu? Știu că ai fost printre primii.
În 2008, exact. Chiar am fost printre primii – adică am fost acolo din prima zi. Eram vreo nouă balerini atunci. Mi-au dat un contract. Aveam 18 ani, am fost super bucuroasă și nu știam foarte multe despre România – în afară de câteva nume din astea pe care le știe toată lumea – Nadia Comăneci, „Dracula” pot să zic, ca să fie foarte cheezy (râde). Acum sunt aici și asta e casa mea. Am familie, am și un job care îmi place extrem de mult.
Cum era compania atunci la începuturi și cum a evoluat în timpul ăsta?
Foarte bună întrebare. Compania a început, cum am zis, cu aproximativ opt sau nouă balerini – nu știu exact numărul. Am început foarte… aș putea să zic ușor, dar pentru noi nu a fost ușor. Am fost puțini balerini și am făcut niște spectacole. Și atunci era foarte fain, dar în timp, în ani de zile, am creat un public în Sibiu și chiar în România. Imediat se fac 17 ani de când locuiesc eu în România și de când sunt la Teatrul de Balet din Sibiu. Ce avem acum în repertoriu se poate compara cu orice altă mare companie de balet: Lacul lebedelor, Spărgătorul de nuci, Cenușăreasa și tot felul de alte piese contemporane și clasice. Chiar pot să spun că suntem acum la un nivel destul de înalt în Europa, atât datorită balerinilor noștri, cât și spectacolelor din repertoriu.
Da, aveți un repertoriu foarte bun. Cum ai decis să faci această trecere de la dansatoare la coregraf?
Nu am luat eu decizia, ci șeful meu mi-a dat o șansă. I-am spus unei coregrafe că vreau să încerc să fac o coregrafie. Mi-a plăcut să fac asta de când eram mică, de când aveam trei ani. Inventam dansuri cu sora mea, în subsolul casei. De fapt, Anotimpurile a fost prima mea coregrafie, în 2014, și chiar prima mare premieră pentru companie.
Știam că a avut premiera acum ceva timp, dar nu știam că este chiar prima. Cred că am și văzut-o atunci, la scurt timp după premieră. Și acum o să o revăd la FITT, în Turda.
Da, ce frumos! Se pare că Anotimpurile a fost bine primit, pentru că apoi am propus și alte idei care au fost acceptate, iar trecerea înspre coregrafie a venit în mod natural. Cu acest spectacol am dansat peste tot, atât în România, cât și în străinătate, iar coregrafia a evoluat odată cu schimbările de distribuție.
Sincer tu ești singurul nume din acele vremuri care mi se pare că mai activează și acum, pentru că în rest distribuția s-a schimbat mult, nu?
Da, toată lumea… Doar eu cu domnul Dragoman (r. Ovidiu Dragoman, director TBS) mai suntem dintre cei care au fost și în 2008. După a venit colega mea Adela Floricioiu și alți câțiva. Dar oamenii din balet tot timpul vor să evolueze, să ajungă la o companie mai mare sau la o operă națională, în orice țară. Eu am stat aici pentru că îmi place extrem de mult. Am și familia mea, am doi copii și soțul. Dar mai ales pentru că iubesc Teatrul de Balet Sibiu. Deci am sufletul acolo, în Sibiu. Munca noastră acolo este foarte importantă pentru mine și eu chiar simt că e o parte din corpul meu. Ca un picior. Dacă pierd TBS-ul, se schimbă viața mea.
Ne întoarcem puțin la Anotimpurile. Cum a fost procesul tău creativ în realizarea coregrafiei?
Pentru mine, totul începe de la muzică, adică ideea vine împreună cu muzica. Noroc că Vivaldi spune totul prin muzică sa. Datorită compoziției lui, a fost foarte clar de la început ce tip de mișcare am vrut să dezvolt și ce sentiment am vrut să transmit publicului. Spre exemplu, vara – toată lumea zice că vara e cu soare, cu fericire. Dar de fapt, în „Anotimpurile”, vara aduce o furtună și niște valuri mari pe plajă, care sunt de fapt sălbatice. Nu e totul frumos și perfect. Am stat luni de zile și m-am gândit la toată coregrafia. După ce intru în studio cu balerinii, atunci devine totul mai natural: vezi ce poate să facă corpul lor și încerci să le împingi un pic limitele. Alături de muzică și dansatori, atunci ia naștere coregrafia.
Spuneai că s-a modificat puțin în acești 11 ani Anotimpurile. Doar din cauza distribuției sau sunt și secvențe/mișcări diferite?
S-au schimbat puțin mișcările. Baza a rămas aceeași, dar pentru mine tot timpul trebuie să evolueze ceva, să se schimbe, să fie mai bine. De aceea, la fiecare reprezentație am schimbat câte ceva. De la premiera din 2014 până acum în 2025, coreografia s-a schimbat destul de mult, la fel și costumele.
Pentru că ești atât de recunoscută deja în acest domeniu, ai cumva un vis pe care încă speri să-l îndeplinești?
Da, am multe visuri. Chiar vreau să fac foarte, foarte multe și sper să îmi permită timpul. Am foarte multe gânduri și am multe lucruri pe care vreau să le fac, mai ales în domeniul ăsta, în coreografie. Abia aștept să devină realitate. Imediat am o premieră, Othello, în Sibiu, la sfârșit de octombrie. Încet-încet vreau să fac tot.
Poți să ne povestești despre alte spectacole pe care le-ai coregrafiat?
Anul trecut am creat Cenușăreasa, o premieră pentru Teatrul de Balet Sibiu – cu decoruri spectaculoase și multe costume, care a fost primită destul de bine în Sibiu. Cenușăreasa este o poveste pe care toată lumea își dorește să o vadă.
Totuși, una dintre cele mai importante coregrafii pentru mine rămâne Sunt o babă comunistă.
E foarte aproape de inima mea pentru că am lucrat foarte mult la ea împreună cu colegii mei. Noi nu am trăit în comunism și nici nu știam prea bine ce a însemnat, așa că a fost nevoie de multă documentare. Am citit de cinci ori cartea și am făcut niște interviuri cu oameni care au trăit în perioada aceea. Sunt lucruri foarte importante pentru România. N-am putut să fac coregrafia fără să știu, fără să înțeleg contextul și fără să mă gândesc cum a fost și ce a fost important pentru oameni atunci.
Baletul există mai mult la operă, nu prea există companii specific de balet, cum este TBS. Cât de important consideri că este ca această formă de artă să supraviețuiască în continuare, mai ales având în vedere că acum sunt atât de multe lucruri care ne fură atenția și din care putem alege?
Eu cred că este extrem de important. Nu contează dacă e la balet, la filarmonică, la operă, la teatru de păpuși pentru copii – orice. Important e să lăsăm jos telefonul, să nu ne mai uităm la ecran și să trăim în prezent. Când te duci la teatru sau la balet, intri în altă lume. Și de fapt acesta e jobul nostru – să vină un spectator și să-i dai o idee, să-i deschizi mintea, să simtă ceva și să uite de problemele sale de acasă sau de la serviciu. Să vină și să se simtă bine sau să râdă sau să plângă. De fapt asta contează în acele câteva ore, când te duci la teatru.
Eu cred că de asta mai merge lumea. Oamenii simt că au nevoie să lase telefonul sau televizorul – toate care îi vin la îndemână așa ușor și nici măcar nu se uită atent la ele. E mai bine și mai cald să te duci la teatru, să stai jos și să ai parte de un spectacol care poate schimba ceva în tine.
Voi reușiți foarte bine să schimbați perspectivele și emoțiile spectatorilor. Asta pot să spun din proprie experiență. Mersi mult de tot!
Eu mulțumesc!
Foto Credit FITT 2025: Marius Romilă, Ștefan Dragomir, Călin Mihail Roajdă
