A noua ediție a Festivalului Internațional de Teatru Turda a adus în fața publicului numeros de la Fabrica de Teatru un spectacol venit tocmai din Republica Moldova. Producția Teatrului Național “Satiricus I. L. Caragiale” din Chișinău a umplut până la refuz sala de spectatori veniți pentru a se relaxa la o comedie tradițională cum rar se mai găsește în zilele noastre. Și cum altfel se poate realiza asta decât prin montarea unui mare clasic?
Cerere în căsătorie de A. P. Cehov, regizat de Alexandru Grecu, pleacă de la o viziune simplă, dar de efect. Două piese într-un singur act ale autorului, cea care dă titlul spectacolului și “Ursul”, sunt jucate timp de o oră și jumătate, ca într-un film cu două scene montate alternativ, legate tematic prin ideea de căsătorie. Astfel încep să se formează două cupluri ai căror membri par să nu se înțeleagă deloc inițial: Natalia Stepanovna (Natalia Caraman) cu Ivan Vasilievici Lomov (Eugen Matcovschi), care ar vrea să o ceară de soție, dar tot intră în dispute copilărești cu ea, și văduva Elena Ivanovna Popova (Ludmila Gheorghiță) cu „ursul” Grigori Stepanovici Smirnov (Ion Grosu), venit la ea acasă pentru a recupera o datorie.
Fiecare scenă prezintă, de asemenea, un personaj cu rol de intermediar între cei doi îndrăgostiți. Natalia și Ivan sunt mediați de tatăl fetei, Stepan Stepanovici Ciubucov (Viorel Cornescu), un bătrân moșier cu opinii tranșante, iar Elena și Grigori îl au ca ajutor pe Luca (Valeriu Turcanu, Arcadie Răcilă), angajatul de încredere al femeii. Ei sunt punctul de echilibru la care se ajunge de fiecare dată când perechile refuză să cadă la un comun acord.
În primul fir narativ, Ivan dorește să ceară mâna Nataliei. Primește permisiunea tatălui, însă în discuția cu ea pare că se împotmolește la subiectul unei poieni care a aparținut inițial familiei lui, dar a ajuns apoi în posesia familiei fetei. După ce rezolvă această problema de mândrie generațională – fără să ajungă la o concluzie definitivă, dar mânați de dorința de a trece la motivul principal al întâlnirii – ei se poticnesc în problematică celui mai bun câine de vânătoare, războindu-se din nou pe fronturi familiale.
De cealaltă parte, Elena îl plânge pe soțul ei infidel la câteva luni de la moartea sa, când un militar îi apare la ușă și insistă cu orice preț să intre în casă. Se dovedește că Grigori se află acolo cu un scop precis: pentru a colecta o datorie veche. Însă dacă obiectivul principal al lui Ivan se păstrează același pe tot parcursul piesei, cel al lui Grigori suferă metamorfoze nebănuite de personaje, dar intuite de public datorită titlului.
Scenografia lui Alexandru Grecu delimitează scena în două cu un rând de floarea soarelui și pune în evidență cele două spații de desfășurare a acțiunii care rămân la fel de la începutul până la finalul spectacolului. Natalia și Ivan își au conversațiile la masa din grădină, plină cu cești, pahare și ceainice, pe când Elena și Grigori se înverșunează unul împotriva celuilalt într-o curte cu balansoar, priviți mereu de fotografia înrămată a răposatului. Culorile decorului și ale costumelor de epocă semnate de Rodica Bargan sunt adeseori șterse sau palide, punctate de cromatica vibrantă a diferitelor flori: lalele, trandafiri, floarea soarelui. Muzica instrumentală se repetă ca un leitmotiv și cele două melodii diferite, dar similare, poartă semnătură proprie fiecărei scene.
Cerere în căsătorie este o comedie montată cu mijloace stilistice minimale, cu un joc actoricesc caricatural, uneori exagerat până la grotesc, dar cu teme universale. Totul în această montare miroase a secol 19 și te poate întoarce în timp: limbajul în care vorbesc personajele, hainele lor, dramele lor, obiectele lor, chiar și subiectele lor de discuție. Nu este nimic care să rezoneze cu publicul modern în afară de sentimentele atemporale de “dragoste cu năbădăi”.
Cu toate acestea, onomatopeele și manierismele personajelor în tușe groase au furat constant zâmbetele și râsetele spectatorilor, iar la final au răsunat unele dintre cele mai puternice aplauze și chiote la care am fost martoră după un spectacol de teatru. Mi-ar fi plăcut ca acțiunea să fie mai puțin previzibilă și ca cele două cupluri să interacționeze unele cu celelalte în final, să spargă bariera operelor diferite. Mi-ar fi plăcut ca montarea să fie mai complexă din punct de vedere stilistic și ca mesajele transmise să se racordeze politicilor actuale. Mi-ar fi plăcut să văd un joc nuanțat al actorilor, într-un spectacol care se folosește de contextul modern pentru a îmbogăți scrierile lui Cehov, în loc să le păstreze în trecut. Dar ce contează cu adevărat este ca publicul să se simtă bine și să își dorească să mai vină la teatru, mai ales într-un oraș mic și adesea lipsit de posibilități culturale ca Turda. Iar din acest punct de vedere, Cerere în căsătorie și-a îndeplinit cu succes misiunea.
